joi, 22 ianuarie 2015

Azalee


Ultima data cand am intrat intr-o florarie am remarcat o floare deosebit de frumoasa si anume o Azalee. Bineinteles ca nu am rezistat tentatiei si am cumparat o planta dar nu am plecat de acolo fara cateva informatii utile despre aceasta planta pentru a nu avea o surpriza neplacuta in timp neavand experienta in ingrijirea ei. Ce am aflat? Delicatele Azalee  sunt plante care impodobesc in special spatiile semiumbrite si racoroase. Azalea este originara din zonele cu ierni blande si veri moderate din China, Japonia, India, Statele Unite ale Americii, Europa. Azalea indica este una din cele mai frumoase reprezentante ale speciei. Are crestere arbustiva si poate atinge inaltimi de trei metri in zonele de origine. Bineinteles ca in culturi acest lucru e imposibil de aceia planta se formeaza sub forma de tufa bogat ramificata.
Florile sunt simple sau duble, incretite si viu colorate. Mugurii florali se formeaza la sfarsitul verii dupa aceasta perioada azaleea are nevoie de o perioada de repaus pentru a putea dezvolta urmatoarele flori. Pamantul trebuie sa fie format dintr-un amestec de turba acida, scoarta de copac, pamant de padure si nisip. Mai simplu ar fi sa folosim pamant gata preparat care se gaseste in comert special pentru azalee.
Udarea se face in functie de perioadele de crestere sau repaus ale plantei. In perioada de vara cand azaleea creste udarea se face abundent astfel incat pamntul sa nu se usuce, cu apa necalcaroasa, de preferat de ploaie.
Pentru o crestere armonioasa a azaleei se recomanda ca dupa perioada de inflorire aprilie-mai sa se indeparteze florile uscate si sa se ajusteze ramurile crescute prea lungi.
Inmultirea se face prin seminte, butasire, altoire si marcotaj.
Azaleea este un pic pretentioasa dar ingrijita corespunzator rasplateste cu flori minunate de diferite culori.
 Sursa imaginilor Google.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu