Oxalis triangularis este o planta cu colorit senzational, care se potriveste in orice casa. Nu este o planta pretentioasa, dar are nevoie de ingrijire atenta pentru a se dezvolta armonios.
Eu am primit un ghiveci cu aceasta planta de la o batranica care mi-a si dat cateva detalii despre ea.La vremea respectiva nu-i cunosteam numele si multa vreme n-am stiut cum se inmulteste sau daca poate fi tinuta afara, direct in bataia soarelui. Drept urmare multa vreme am crezut ca este o planta exclusiv de interior. Pentru ca are frunzele in forma de trifoi eu il numeam " trifoiul meu purpuriu". Batranica care mi-a facut-o cadou impreuna cu alte plante mi-a spus despre ea ca nu trebuie deranjata si daca e amplasata intr-un loc luminos ii va merge bine si isi va revarsa in voie frunzele si florile. Printr-o intamplare nefericita, ghiveciul pur si simplu s-a rasturnat, am aflat ca de fapt in ghiveci se afla mici bulbi pe care i-am luat si i-am pus din nou cu grija in alt ghiveci.
Spre norocul meu planta nu s-a uscat, a supravietuit.
Intr-o zi, hoinarind pe internet pe site-uri care vorbesc despre plante, am descoperit si " trifoiul purpuriu", cu denumirea de Oxalis Triangularis. Asa am aflat ca genul Oxalis are o mare varietate de culori a frunzelor si florilor( exista aproximativ 900 de soiuri) si ca este o planta foarte raspandita in tari precum Brazilia, Africa de sud, Mexic. Surprinzator este insa ca eu tratam planta ca pe una exclusiv de interior in timp ce ea poate fi plantata la fel de bine si cu succes si in gradina. Odata ce se dezvolta, planta formeaza o patura purpurie, extrem de frumoasa. Interesant este si ca florile se inchid in timpul noptii si cand ploua.
Trebuie sa recunosc ca inca nu am incercat sa plantez floarea in aer liber, dar cu siguranta din primavara va contribui la infrumusetarea gradinii mele.
Daca vreti sa aduceti in casele voastre aceasta planta, va doresc mult succes!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu